Cand o persoana murea acasa, membrii familiei si prietenii intimi se adunau in jurul patului mortii. Daca imprejurarile o permiteau, ruda cea mai apropiata a pecetluit trecerea spiritului din corp cu un ultim sarut, in conformitate cu o credinta care echivaleaza sufletul cu respiratia, apoi a inchis ochii. Rudele au inceput bocetele , femeile scarpinandu-se pe fata pana au sangerat si chemand pe nume defunctului pe tot parcursul ceremoniei de inmormantare.
Familia era asistata de un antreprenor si de personalul sau, carora li se permitea sa atinga si sa manipuleze cadavrul, fiind permanent necurati ritual in virtutea profesiei lor (vezi Infamia ). Rudele de sex masculin nu au atins cadavrul; a fost pus pe pamant, spalat si unsde rudele de sex feminin, apoi puse pe o strana funerara. Asezarea corpului pe pamant este un dublet al ritualului de nastere, cand copilul era asezat pe pamantul gol.
Piatra memoriala romana, secolul al II-lea d.Hr. Pe inscriptia tradusa scrie: „Valeria Prisca, fiica lui Marcus, care a trait ca o mare incantare timp de 23 de ani. Mama ei a facut asta pentru fiica ei”.
Cei indoliati erau asteptati sa poarte rochia potrivita ocaziei si postului lor; un cetatean de elita de sex masculin ar putea purta o toga pulla (o toga „intunecata”, rezervata pentru inmormantari).
Daca defunctul era cetatean barbat, era imbracat in toga; daca ar fi ajuns la o magistratura, purta toga potrivita gradului respectiv; iar daca ar fi castigat o cununa in viata, a purtat una in moarte. Coroanele se gasesc si in inmormantarile initiatilor in religiile misterioase . Pe vremea aceea nu se tinea cont de locul unde trebuie inmormantata o persoana dar acum poti apela cu incredere la https://osiris.ro/repatriere-decedati/.
Cadavrul era aranjat pe o canapea de inmormantare intr-o postura reala, ca pe o canapea. Libitinarii si – au deghizat paloarea mortii cu produse cosmetice. A stat in stare in atriumul casei familiei ( domus ) cu picioarele indreptate spre usa, timp de sapte sau mai multe zile. Alte circumstante s-au referit la cei care au trait, asa cum au trait majoritatea romanilor urbani, in blocuri de locuinte ( insulae ) sau la mediile rurale in care marea majoritate a romanilor au trait si au murit; dar se stie putin despre ei.
Practicile de elita sunt mai bine documentate, desi probabil adesea retrospective, idealizate, speculative si anticare sau poetice. Cicero scrie ca pentru majoritatea oamenilor de rand, timpul dintre moarte si eliminare a fost mai mic de 24 de ore. Acest lucru n-ar fi permis practic nici un timp pentru culcare sau alte ceremonii lungi.
Imbalsamarea a fost considerata neobisnuita, in principal o practica egipteana, dar unele cazuri sunt mentionate in literatura latina , iar altele sunt confirmate arheologic in Imperiu, pana in Galia. Toynbee speculeaza ca un numar dintre acestea ar fi putut fi opera preotilor egipteni din Isis si Serapis , in slujba clientilor si convertitilor, sau doar a unor oameni carora le-a placut ideea acestei forme de conservare.
Deoarece funeraliile de elita necesitau aranjamente complexe si consumatoare de timp, trupul trebuia pastrat intre timp, fie ca era destinat inmormantarii sau incinerarii. Imparatul Nero si- a promovat sotia moarta Poppeaca zeita a statului roman, cu onoruri divine pe cheltuiala statului, dar a incalcat traditia si conventia imperiala prin imbalsamarea si inmormantarea ei, mai degraba decat incinerata.
„ Obolul lui Charon ” era o moneda pusa in sau pe gura defunctului. Obiceiul este inregistrat in surse literare si atestat de arheologie si, uneori, apare in contexte care sugereaza ca ar fi putut fi importat la Roma, asa cum au fost religiile misterioase care au promis initiati mantuirea sau trecerea speciala in viata de apoi.
Obiceiul a fost explicat de mitul lui Charon , ferrymanul care transmitea sufletele noilor morti peste apa – un lac, un rau sau o mlastina – care separa lumea celor vii de lumea interlopa . Moneda a fost rationalizata ca plata; satiristul Lucian remarca ca, pentru a evita moartea, pur si simplu nu trebuie platit taxa. In ApuleiusPovestea lui „ Cupidon si Psihicul ” in Metamorfozele sale , incadrata de cautarea mantuirii a lui Lucius care se incheie cu initierea in misterele lui Isis , Psyche („Sufletul”) poarta doua monede in calatoria ei in lumea interlopa , a doua pentru a-i permite intoarcerea. sau renasterea simbolica.
Dovezile „obolului lui Charon” apar in tot Imperiul Roman de Apus pana in epoca crestina, dar in niciun moment si loc nu a fost practicat in mod constant si de catre toti.
Inmormantarile se tineau in mod traditional noaptea pentru cei saraci, iar pentru cei care au murit tineri, „inainte de vremea lor”, dar se pare ca nu a existat o regula stricta si rapida cu privire la momentul sau durata inmormantarilor pentru clasele de elita sau mijlocii. Ultimul imparat „pagan”, Julian , care a incercat o ultima regenerare a practicii religioase traditionale, a ordonat ca toate inmormantarile sa aiba loc inainte de ziua; acesta, a sustinut el, nu era doar traditional, dar ar reduce sansele de poluare a mortii prin contact accidental pe strazile aglomerate.
El a scris ca zeii, fiind ei insisi fara moarte, ar gasi in mod natural cadavrele profund ofensatoare si, pentru ca usile templului erau de obicei inchise noaptea si deschise ziua, zeii puteau face exceptie sa vada cortegii funerare .trecand pe langa incinta templului lor in plina zi. De asemenea, a simtit ca inmormantarile nocturne se armonizau cu ideea mortii ca „ultimul somn”. Edictul sau ar fi fost posibil sa fi vizat si crestinii, care preferau inmormantarile in timpul zilei si nu considerau cadavrele o poluare.
